Regiunea Cahul are propriul brand

25 August 2021 – Regiunea Cahul are propriul brand începând de astăzi. Inițiativa premieră pentru R. Moldova este dezvoltată cu asistența financiară a Uniunii Europene în cadrul Programului EU4Moldova: Regiuni-cheie.

Logoul regiunii Cahul reprezintă următoarele simboluri:

  • Inima, ca simbol al dragostei de viaţă a cahulenilor
  • Nufărul alb, unul din simbolurile reprezentative ale regiunii
  • Izvorul vieţii: regiunea este renumită şi datorită apelor minerale curative cu proprietăţi unice
  • Picăturile care simbolizează Prutul de Jos, regiune protejată de Unesco, şi lacul Beleu, adevărate comori ale naturii

Brandul dezvoltat definește personalitatea regiunii și promovează valorile cheie ale acesteia:

Grijă – oamenii din Regiunea Cahul sunt pozitivi și zâmbitori. Astfel,
comunicarea cu un cahulean va fi marcată de un ton atent și grijuliu.
Prietenie -Hora de la Sud ne-a învăţat să creăm relaţii de prietenie cu cei
care ne vizitează Regiunea. Comunicarea noastră este una caldă.
Spirit local – Ne mândrim cu Regiunea Cahul, cu locurile pitorești, oamenii
muncitori și talentaţi de aici. Ne cunoaștem potenţialul și susţinem
iniţiativele locale.
Bunăvoinţă – Iubim viaţa în toate manifestările ei. Apreciem oamenii deschiși oportunităţilor de dezvoltare și ne asociem cu ei

Brandul, dezvoltat cu asistența Uniunii Europene, ne va ajuta să creăm o imagine distinctă la nivel național. Avem ambiția să ne promovăm și în afara țării. Îndemn oamenii, cahuleni și iubitori ai regiunii noastre, să promoveze cu mândrie și dragoste valorile regiunii Cahul ce se regăsesc în brand: grija, bunăvoinţa, prietenia, spiritul local şi dragostea de viaţă”, afirmă Nicolae Dandiş, primar al mun. Cahul, autoritate ce a preluat administrarea brandului regiunii Cahul.

Noul logo oferă identitate distinctă regiunii Cahul și îi sporește competitivitatea în atragerea turiștilor, investițiilor, companiilor noi, sporirea exporturilor, promovarea pe plan extern şi, nu în ultimul rând, în atragerea de capital uman.

Brandul regiunii Cahul este destinat spre utilizare deopotrivă localităților rurale şi mun. Cahul, agenţilor economici, instituțiilor publice, sectorului asociativ și oamenilor ce iubesc Cahulul.

Crearea logoului a fost un proces complex ce a implicat atât cercetarea documentelor identitare ale regiunii, cât și comunicarea cu băștinașii, pentru a identifica trăsăturile distincte și avantajele regiunii cheie.

Mă bucur că îmbrățișăm tot mai mult ideea de a îmbrățișa și a celebra adevărurile despre noi. Pe parcursul lucrului la aceste identități am descoperit lucruri care merită de știut și de povestit despre ambele regiuni. Mă bucur că brandurile dezvoltate poartă la mijloc câte un adevăr profund care este relevant astăzi și va rămâne relevant pentru mulți ani înainte. Este o onoare pentru mine și echipa să avem ocazia de a lucra la un astfel de proiect”, susține Eugen Boico, membru al echipei creatorilor de brand al regiunii Ungheni şi Cahul – Publicis Moldova în consorţium cu Hora Design.

Dezvoltarea identității vizuale şi a sloganului regiunii Cahul este un prim pas din strategia de promovare a regiunii Ungheni, urmând a fi lansate campanii ample de promovare atât pe plan naţional, cât şi internaţional.  

Unde inima ta bate – este sloganul regiunii Cahul. El defineşte esenţa regiunii Cahul şi a spiritului sudic. Este locul în care oamenii trăiesc cu pasiune viaţa, dansează renumitele hore de la sud şi sunt inspiraţi de natura si priveliștile frumoase. Cahulenii sunt energici și se bucură de schimbările bune din regiune.

Brand book Regiunea Cahul, versiunea română, poate fi accesat AICI

Brand book Regiunea Cahul, versiunea rusă, poate fi accesat AICI

Brand book Regiunea Cahul, versiunea engleză, poate fi accesat AICI