Organizarea serviciilor publice prin cooperare inter-comunitară, schimbul de experiență a autorităților publice locale (APL) din Franța și Republica Moldova sunt subiectul Conferinței internaționale „Cooperarea inter-comunitară în prestarea serviciilor publice locale: apă, managementul deșeurilor, eficiență energetică, transport si mobilitate” care se desfășoară în perioada 15-16 decembrie la Chișinău.
Evenimentul este organizat de Ambasada Franței în Republica Moldova, cu sprijinul Ministerului francez al Afacerilor Externe și în parteneriat cu programul UE „EU4Moldova: Regiuni-cheie”, implementat de PNUD și UNICEF.
Franța susține îmbunătățirea furnizării de servicii publice locale, cum ar fi apa, canalizarea și gestionarea deșeurilor, în mai multe localități din Republica Moldova.
În deschiderea evenimentului, Graham Paul, Ambasadorul Franței în Republica Moldova, a menționat: „Dincolo de relațiile bilaterale între state, cooperarea între autoritățile locale, cunoscută sub numele de cooperare descentralizată, oferă oportunități concrete de acțiune, cât mai aproape de teren și de cetățeni. Răspunsul cel mai eficient și mai puțin costisitor nu este întotdeauna la nivelul unei municipalități izolate, motiv pentru care am considerat că ar fi util să discutăm despre soluțiile care pot fi oferite de cooperarea inter-comunitară. Aceasta oferă un cadru juridic și operațional care permite autorităților locale să își pună în comun resursele pentru a face față provocărilor identificate în comun.”
Mesajele vorbitorilor și participanților au scos în evidență importanța organizării serviciilor publice prin cooperare inter-comunitară, ceea ce contribuie la raționalizarea, eficientizarea și creșterea calității prestării serviciilor publice, economisirea de resurse și asigură cadrul necesar pentru regionalizarea serviciilor. Organizarea serviciilor publice locale prin cooperare inter-comunitară reprezintă unul dintre principalele elemente de consolidare a competitivității regionale.
„Prin activitatea noastră la nivel local și regional, susținem îmbunătățirea furnizării de servicii publice pentru o creștere incluzivă și echitabilă a comunităților locale. La acest eveniment împărtășim cea mai recentă experiență a noastră în sprijinirea cooperării inter-comunitare, ca parte a programului EU4Moldova: Regiuni-cheie”, a afirmat Dima Al-Khatib, Reprezentantă rezidentă PNUD în Republica Moldova.
La conferință s-a discutat despre rolul APL-urilor la nivel de raion, oraș și comună în regionalizarea serviciilor publice; drepturile și obligațiile APL-urilor în gestionarea serviciilor publice, provocările și soluțiile regionalizării serviciilor publice; cadrul instituțional și modul de funcționare, provocările și soluțiile la diferite etape de dezvoltare, programele de dezvoltare a serviciilor publice prin cooperare inter-comunitară și regionalizare etc.
Conferința „Cooperarea inter-comunitară în prestarea serviciilor publice locale: apă, managementul deșeurilor, eficiență energetică, transport și mobilitate” reunește peste 100 de participanți experți, parteneri de dezvoltare, reprezentanți ai autorităților publice locale și centrale din Franța și Republica Moldova.