14 antreprenori din regiunea Cahul au primit granturi în valoare de la 15.000 până la 30.000 euro fiecare, asistență oferită de Uniunea Europeană pentru dezvoltarea sectorului privat în cadrul celui de-al doilea apel de granturi lansat de Programul „EU4Moldova: Regiuni-cheie”, implementat de PNUD și UNICEF. Totodată, au fost oferite certificate de grant în valoare de până la 20.000 euro fiecare pentru două organizații non-guvernamentale și suport în valoare de 1620 euro fiecare pentru trei asociații obștești din regiunea Cahul. 

„Ceremonia de acordare a granturilor de astăzi arată încă o dată că Uniunea Europeană oferă un sprijin tangibil pentru redresarea economică, de care beneficiază oamenii din Republica Moldova. Asistența acordată în cadrul Programului „EU4Moldova: Regiuni-cheie” este însoțită de activități de mentorat și traininguri, care în cele din urmă vor stimula crearea de locuri de muncă și vor dezvolta afacerile locale în Cahul și Ungheni. Acest lucru va crește atractivitatea regiunilor cheie pentru investiții ulterioare”, a declarat Jānis Mažeiks, ambasadorul Uniunii Europene în Republica Moldova în timpul ceremoniei de înmânare a certificatelor de grant către antreprenori și ONG.

Șapte companii existente și șapte start-up-uri din regiunea Cahul vor beneficia de asistență financiară din partea UE pentru achiziționarea de echipamente, bunuri, lucrări și servicii în scopul dezvoltării afacerilor, creării de noi locuri de muncă și sporirea atractivității regiunii pentru noi investiții. Programul de granturi va fi însoțit și de activități de mentorat și instruiri gratuite, pentru a stimula cultura antreprenorială a regiunii-cheie.

Sunt impresionată de numărul mare de companii dornice să dezvolte sau să lanseze afaceri noi în regiunea Cahul, în ciuda multitudinii de provocări cauzate de pandemia COVID-19. Suntem încântați să susținem și să motivăm spiritul antreprenorial al femeilor și bărbaților din Cahul care își investesc eforturile în creșterea economiei locale, crearea de noi locuri de muncă și atragerea de investiții în regiune, alături de ONG-uri gata să abordeze provocările și să îmbunătățească accesul la servicii publice, pentru ca nimeni să nu fie exclus,” a menționat Andrea Cuzyova, reprezentanta rezidentă adjunctă PNUD în Republica Moldova.

Beneficiarii programului de granturi pentru business, ediția a doua, acoperă domenii diverse de activitate : agricultură, turism, patiserie, croitorie, materiale de construcție ș.a. În total, afacerile susținute vor crea peste 100 noi locuri de muncă permanente şi sezoniere în regiunea Cahul. 

Susținerea tinerilor antreprenori, dar și a organizațiilor societății civile, înseamnă nu doar investiția în sectorul real al economiei, ci în primul rând reprezintă o investiție în generația tânără, în familiile tinere, copii și în viitorul comunității noastre cahulene. Mulțumim mult UE și programului EU4Cahul pentru suport și că faceți posibile realizarea acestor proiecte, care până azi pentru majoritatea beneficiarilor reprezentau poate, doar vise,” a declarat Nicolae Dandiș, primarul municipiului Cahul.

Piotr Mihov din satul Burlacu, raionul Cahul, cultivă șase soiuri de struguri de masă și administrează 1855 ha de teren agricol, dintre care doar 3,8 ha este irigat prin picurare. Grantul în valoare de 29.500 euro obținut, dar și contribuția proprie, va fi investit în achiziționarea unui sistem de irigare prin picurare pentru suprafața de 30 ha de viță de vie.

Grație finanțării UE, vom rezolva câteva probleme vitale pentru întreprinderea noastră, mai exact vom diminua dependența sectorului strugurilor de masă de factorul climateric și vom majora productivitatea plantațiilor viticole. Această intervenție va aduce locuri noi de muncă, posibilitatea majorării salariilor angajaților noștri și o competitivitate sporită a produsului nostru pe piața internațională”, spune Piotr Mihov, director SRL Terra-Vitis. 

Inițiativele civice susținute de UE vor ajuta comunitățile din regiunea Cahul să rezolve mai multe probleme cu care se confruntă .

Agnesa Grecova este președinta asociației obștești „Luceafărul Sudic” din anul 2019, organizație din mun. Cahul care oferă asistență persoanelor social-vulnerabile. În acest an, „organizația a obținut un grant în valoare de 19.995 euro, care va contribui la dezvoltarea serviciilor sociale în rândul persoanelor vulnerabile. 

 „Cu siguranță, acest grant va fi un ajutor considerabil pentru categoriile defavorizate din zona rurală, în special pentru tinerele mămici, femei divorțate sau victime ale violenței domestice, inclusiv pentru persoanele cu dizabilități. Datorită acestui suport, ei vor avea posibilitatea să însușească tehnicile meșteșugăritului tradițional, care le va oferi posibilitatea să își lanseze pe viitor propriile mini-afaceri”, a notat Agnesa Grecova.

Câștigătorii celui de-al doilea apel de granturi lansat în luna mai 2021 de Programul „EU4Moldova: Regiuni-cheie” au fost selectați în cadrul unui concurs la care s-au înscris 106 antreprenori din regiunile Cahul și Ungheni. 

Valoarea totală a granturilor destinate mediului de afaceri din regiunile Cahul și Ungheni care vor fi oferite în perioada 2020-2024 în cadrul Programului „EU4Moldova: Regiuni-cheie” este de aproximativ 1,7 mln. euro, iar sectorul asociativ va beneficia de suport financiar și tehnic în valoare de aproximativ 90 mii euro.

Lista companiilor beneficiare de grant pentru regiunea Cahul poate fi accesată aici 

Lista ONG-urilor beneficiare de grant pentru regiunea Cahul poate fi accesată aici 

Lista ONG-urilor care vor beneficia de asistență tehnică/financiară pentru regiunea Cahul poate fi accesată aici. 

***  

Programul „EU4Moldova: regiuni-cheie” (2019-2024) susține dezvoltarea social-economică inteligentă, incluzivă și durabilă în regiunile Cahul și Ungheni, pentru a asigura cetățenilor o calitate mai bună a vieții. Programul are un buget total de 23 milioane euro, este finanțat de Uniunea Europeană și implementat de Programul Națiunilor Unite pentru Dezvoltare (PNUD) și Fondul Națiunilor Unite pentru Copii (UNICEF). 

Mai multe detalii despre activitățile Programului în regiunile Cahul și Ungheni găsiți pe www.eu4cahul.md și www.eu4ungheni.md 

Pentru informaţii suplimentare contactaţi: 

Alexandru Pelivan, manager program, EU4Moldova: regiuni-cheie, Tel: +373 68522557, alexandru.pelivan@undp.org