Ambasadorul Uniunii Europene, Jānis Mažeiks, Reprezentanta rezidentă PNUD în Republica Moldova, Dima Al-Khatib și Reprezentanta UNICEF în Moldova, Maha Damaj au desfășurat miercuri, 21 septembrie o vizită de lucru în raionul Cahul. În cadrul vizitei au avut loc mai multe întâlniri cu reprezentanți ai autorităților publice locale și mediul de afaceri.

Oficialii s-au întâlnit cu primarul municipiului Cahul, Nicolae Dandiș. În cadrul întrevederii, s-a menționat despre angajamentul de colaborare prin intermediul Programului „EU4Moldova: Regiuni-cheie” cu autoritățile publice locale, sectorul privat/antreprenori, organizațiile societății civile pentru a reconstrui economia la nivel locale, pentru a crea oportunități generatoare de venituri și pentru a promova inovația.

La rândul său, Nicolae Dandiș a mulțumit partenerilor de dezvoltare pentru suportul și asistența financiară acordată regiunii Cahul.

Ulterior, vizita a continuat la mai multe afaceri susținute de Programul „EU4Moldova: Regiuni-cheie”: cantina socială condusă de Vasile Dincă, pizzeria-patiseria administrată de Veaceslav Duduș și întreprinderea lui Ion Caraja, specializată în prelucrarea metalului. Acestea sunt trei dintre cele 28 de afaceri susținute în total de program în regiunea-cheie Cahul. Susținerea acestor afaceri contribuie la dezvoltarea economică a regiunii, crearea a noi locuri de muncă și asigură cetățenilor o calitate mai bună a vieții.

Delegația a ajuns și la grădinița nr.8 „Prichindel” din municipiul Cahul. Cei 317 copii care frecventează grădinița și 26 de cadre didactice au primit în dotare 16 tablete și 16 lego kit. Seturile educaționale în valoare de aproape 8 mii euro au transmise de Ambasadorul Uniunii Europene, Jānis Mažeiks și Reprezentanta rezidentă PNUD în Republica Moldova, Dima Al-Khatib.

Grădinița Prichindel este una dintre cele opt grădinițe din municipiul Cahul care s-au bucurat de suportul Uniunii Europene prin intermediul Programului „EU4Moldova: Regiuni-cheie”, implementat de PNUD și UNICEF, fiind dotată cu materiale didactice și seturi educaționale. Investiția totală pentru grădinițele din Cahul se ridică aproape la 40 de mii euro. De asemenea, prin intermediul UNICEF, grădinița „Prichindel” a fost renovată, fiind reparat acoperișul, termoizolat pereții, schimbat sistemul de încălzire și reparate 12 blocuri sanitare.

În după-amiaza zilei, oficialii împreună cu primara localității, Valentina Carastan au inspectat șantierul de construcții privind reabilitarea și modernizarea drumului de acces către lacul Beleu.

Proiectul de infrastructură în valoare totală de peste 326 mii euro face parte din activitățile Programului „EU4Moldova: Regiuni-cheie”, finanțat de UE și implementat de PNUD și UNICEF, care vine să modernizeze infrastructura locală, să stimuleze dezvoltarea economică și turismul. Proiectul presupune reabilitarea cu acoperire asfaltică a drumului de acces cu o lungime de 650 m către lacul Beleu, construcția a 487 metri pătrați de trotuar pentru pietoni, amenajarea unei parcări auto de 1300 de metri pătrați, instalarea unui WC public, a trei stâlpi de iluminat nocturn și instalarea semnelor de ghidare. Lucrările de construcție demarate în luna iunie curent urmează să fie finalizate la începutul lunii decembrie 2022.

La finalul vizitei, delegația a vizitat podgoriile lui Piotr Mihov din satul Burlacu, raionul Cahul, unde a cunoscut și discutat cu mai mulți agricultori, membri creatori ai clusterului strugurilor de masă.

Piotr Mihov a beneficiat de un grant în valoare de 29.500 euro, care este investit în achiziționarea unui sistem de irigare prin picurare pentru o suprafață de 30 ha de viță-de-vie, iar antreprenorul Antip Nichiforeac din satul Ursoaia instalează un sistem de irigare prin picurare pentru plantațiile de viță-de-vie și a dotat un depozit frigorific, valoarea grantului accesat fiind de 29.170 euro. Mihai Leșan, un alt beneficiar al Programului, care deține plantații multi-anuale, a procurat și urmează să instaleze un sistem de protecție împotriva ploii și grindinei, valoarea totală a grantului fiind de 30 de mii euro.

Toți cei trei agricultori au beneficiat de asistență financiară și mentorat în cadrul concursului de granturi desfășurat de Programul „EU4Moldova: Regiuni-cheie”.

Strugurii sunt un lanț valoric cu potențial de dezvoltare pentru regiunea Cahul. Directorul executiv al Asociației Producătorilor de Struguri de Masă din Cahul, Sergiu Tutovan, prezent la eveniment, a notat că producerea strugurilor de masă în raionul Cahul este o ramură cu tradiții care aduce valoare sectorului agrar al regiunii; 80 la sută din producția de struguri se exportă. Tutovan a subliniat importanța clusterelor pentru dezvoltarea economică.