Povestea unei călătorii inedite a influencerilor Ludmila Adamciuc și Sergiu Beznițchi

Influencerii Ludmila Adamciuc și Sergiu Beznițchi au pornit într-o călătorie la Cahul și Ungheni. Și dacă chiar unor localnici le pare că aceste regiuni atât de cunoscute nu mai pot surprinde cu ceva nou, Ludmila și Sergiu demonstrează contrariul. Ei au bifat mai multe curiozități și experiențe inedite: de la gastronomie și meșteșuguri, până la noi locații de vis. Toate acestea au devenit decupajele a câte un film sonorizat de ei, cu impresii și emoții trăite.

Ambii își imaginau că se adresau unei persoane dragi, pe care o invitau să viziteze respectiva locație și o ghidau pe parcurs.

Aflată în vizită la fabrica de covoare din Ungheni, Ludmila a rămas impresionată de realizările acestei întreprinderi, care mai bine de 40 de ani produce covoare care au ajuns pe toate continentele. La producerea covoarelor de la Ungheni, lunar sunt utilizate peste 350 de tone de ață, iar lungimea firului de ață folosit de 42 de ani, este egală cu două distanțe dintre pământ și lună.

La Cahul, Sergiu a ajuns la unicul port fluvio-maritim din țara noastră – Portul Internațional Liber Giurgiulești. Terminal petrolier, terminal de transbordare a cerealelor, terminal pentru ulei vegetal, terminal de mărfuri generale și containere, terminal feroviar cu ecartament mixt – toate acestea situate la secțiunea maritimă kilometrul 133,8 al Dunării. Grație acestui port fluvio-maritim, Republica Moldova are ieșire la Dunăre, Marea Neagră și respectiv la Marea Mediterană.

Filmele despre Cahul și Ungheni, cu o durată de aproximativ 20 de minute fiecare, au fost produse cu sprijinul financiar al Uniunii Europene, prin intermediul Programului „EU4Moldova: Regiuni-cheie”, implementat de PNUD și UNICEF.

Cu ce impresii au revenit de la Ungheni și Cahul aflați din interviul acordat de Ludmila Adamciuc și Sergiu Beznițchi.

În vara lui 2022, fiecare dintre voi ați descoperit timp de trei zile regiunea Ungheni și Cahul. Cum a fost această experiență?

Ludmila: A fost tare interesant și intens. Soțul meu este din Ungheni, dar în ai mei 28 de ani nu am apucat să ajung acolo. Aceste trei zile au fost pline de descoperiri și emoții pozitive. M-am bucurat să descopăr ospitalitatea celor de la Ungheni, care conturează atât de frumos această calitate a poporului nostru. Ne este tare drag să nu-l ținem pe om la poartă, să-l poftim la masă și să-l servim cu ce avem mai bun, ca să se simtă ca acasă de oriunde ar veni. Dacă aș mai reveni la Ungheni, aș merge cu prietenii la prins pește în râul Prut. Nu am apucat de data aceasta să mergem acolo, dar ce pești frumoși am zărit la cotitură Prutului!.

Sergiu: Călătoria la Cahul a fost o experiență revigorantă. Somn puțin, muncă multă, oameni noi, locuri interesante. M-aș bucura să-mi pot face singur asemenea agende încărcate. E un soi de fast-charge, energia ajungându-ți pentru foarte mult timp. Cus-cus-ul doamnei Maria Minciună (tanti Mașa) din Slobozia Mare și Lacul Manta mi-au răscolit toate amintirile frumoase din Delta Dunării. Regiunea sudică a țării rămâne a fi, și o creditez până la sfârșitul veacurilor, drept o imensă inimă generoasă, plină de ospitalitate.

În film, deseori pomeniți și vă adresați unui prieten/e. Cine e personajul, e fictiv sau real?

Ludmila: Pe toată durata filmului m-am adresat prietenei mele, Beatrice, fetița cu un cromozom în plus căreia îi sunt mamă. Mi-ar plăcea să revin cu ea la Ungheni, la Cookies și să mâncăm împreună un desert (ea adoră să mănânce) de dimineață. Am trece pe la atelierul Lilianei Starciuc după o ie și apoi neapărat am merge să vedem caii, de care recunosc, mi-a fost cam frică la început. Spre seară am merge în parcul „Micul Cluj” acolo cu siguranță și-ar găsi mulți prieteni.

Sergiu: M-am adresat unui personaj real. Este vorba despre prietenul meu, Sorin Roibu, stabilit de mai mulți ani cu traiul în Statele Unite ale Americii, în Philadelphia. L-aș trimite la Cahul pe Sorin să vâslească printre stuf și nuferi, la apusul zilei 😊. 

Povestiți-ne despre revelațiile și descoperirile gastronomice din Ungheni și Cahul.

Ludmila: Nu pot trece cu vederea plăcintele cu brânză și verdeață pe care le-am pregătit la  „Crama Mircești”, din satul Mircești. Au fost delicioase și mi-au amintit de gustul copilăriei. Mi-am amintit de străbunica mea care în fiecare sâmbătă aprindea focul în cuptor și scotea ligheanul de sub pătură cu un aluat pufos galben și bine dospit. Lucrul meu era atunci mai simplu, mi se dădea câte un boț mic de aluat și îl purtam dintr-o parte în alta. Îl întindeam cât puteam de tare ca iar să-l boțolesc înapoi și tot așa până încheia străbunica mea procesul. Dar dacă să revin la întrebare – într-adevăr plăcintele de la „Crama Mircești” au fost un deliciu.

Sergiu: Am spus-o și în film că mi-a plăcut foarte mult cus-cus-ul pregătit de doamna Maria Minciună sau tanti Mașa, așa cum este cunoscută ea la Slobozia Mare. Este o gospodină talentată care și-a transformat pasiunea pentru gastronomie în afacere. Pe lângă cus-cus, doamna Maria mai face conserve de legume, dulcețuri, sosuri și licori extraordinare.

Cum ați descrie în câteva cuvinte regiunile Ungheni și Cahul?

Ludmila: Om, inimă, amprentă, stejar, căpșuni

Sergiu: Oameni, hora-n-două-părți, inimă, tradiție, dragoste.